Rugaciune si vointa divina 01-Feb-2010
Nu cred, cel puţin nu cunosc să existe persone care să nu se fi rugat niciodată, indiferent de credinţa sau necredinţa într-un Dumnezeu, fiecare acolo în sinea lui a formulat, măcar odată în viaţă, o rugăciune, un „Doamne ajută” sau un „Doamne fă ceva!”.
Majoritatea celor care au practicat rugăciune, fie ea formală sau nu, au constatat în timp că aceasta funcţionează în foarte multe cazuri, de de asemenea au constatat şi ineficienţa ei în alte cazuri. Ineficienţă care determină o parte din oameni să nu se roage, considerând rezultatele rugăciunii ca fiind simple coincidenţe.
Această parte de ineficienţa a rugăciunii în diferite situaţii aruncă o umbră de neîncredere asupra rugăciunii per total, considerând, cum a spus mai sus, eficienţa ei ca fiind o simplă coincidenţă sau doar rezultatul unui calcul al probabilităţilor. Ceea ce poate depăşi această credinţă este experienţa empirică personală, atunci când rugăciunea a făcut minuni în situaţii în care chiar şi cele mai optimiste calcule nu prevedeau rezultatele sau probabilitatea de reuşită era mult sub nivelul la care să creeze chiar şi cea mai mică speranţă.
Totuşi, de ce există momente în care rugăciunea funcţionează şi momente în care aceasta rămâne ineficientă? Răspunsul, fără de explicaţie al bisericilor, este unul nesatisfăcător sau chiar naiv, cum că „aşa a hotărât Dumnezeu” sau „aceasta a fost Voia Lui”, răspuns care nemulţumeşte o mare parte din cei interesaţi de a afla adevărul. Dacă ar fi să considerăm acest răspuns adevarat ar trebui să cunoaştem motivele pentru care Dumnezeu a decis într-un mod sau altul, ceea ce nu se întâmplă, iar pentru a justifica aşa zisele acţiuni ale lui Dumnezeu, care de multe ori ne depăşesc, acestea îşi găsesc scuză în păcatele strămoşilor sau chiar în păcatul primordial.
Nu îmi pot imagina Divinitatea ca fiind părtinitoare, nu pot crede într-un Dumnezeu care face diferenţe între fii Lui pe motiv de sex, rasă, religie sau strămoşi, nu pot crede într-un bătrânel frustrat, gelos, agresiv care ne coordonează vieţile după propriile preferinţe, „ţie îţi dau că îmi placi, ţie nu, degeaba ai fost tu cuminte şi ascultător, nu mi-a plăcut bunicul tău”. Şi atunci cum funcţionează rugăciune şi implicit voinţa Divină?
Dacă ne amintim, Iisus spunea: „Eu sunt în Tatăl şi tatăl este în mine”, Iar în vechiul testament apare citatul „Fii de Dumnezeu sunteţi cu toţii” Fiind toţi fii Lui îl avem cu toţii pe Dumnezeu în noi. Astfel ar trebui revizuită atitudinea faţă de Divinitate, ea nu mai este undeva departe întru-un cer superior ci este chiar în noi, singura noastră problemă este faptul că nu suntem conştienţi de divinitatea noastră. Iar dacă ne gândim că suntem divini constatăm că avem şi putere diviniă, ceea ce schimbă optica privind cine decide pentru mine şi cine este acela care determină evenimentele din viaţa noastră. Fiind în Dumnezeu şi El fiind în noi, suntem într-un permanent contact, astfel tot ceea ce noi emitem: gânduri, sentimente, emoţii, dorinţe, instincte ele ajung instantaneu în Divinitate, în Tot, iar divinitatea în totalitatea ei răspunde gândurilor, emoţiilor şi dorinţelor noastre cu un feedback de acceaşi intensitate cu intensitatea cu care am emis gândul, emoţia sau dorinţa. Acest fenomen nu este legat de rugăciune, el se întâmplă în permanenţă, la fiecare secundă, fiecare gând, sentiment sau dorinţă creează un feedback al Divinităţi în viaţa noastră. Având puterea divină în noi putem determina evenimentele din viaţa noastră, astfel feedback-ul Divinităţii, Universului la ceea ce emitem noi nu va fi un feedback subiectiv ci va fi unul ce va determina Universul să se remodeleze conform gândului, emoţiei sau dorinţei noastre. Remodelarea Universului, a vieţii personale ţine de intensitatea gândului sau emoţiei, astfel dacă dorinţa este puternică va influenţa Universul într-o măsura mai mare în schimb dacă dorinţa este mică universul va răspunde proporţional cu intensitatea acesteia.
Astfel întelegând că vointa divina este doar un feedback al universului la ceea ce este omul în interiorul lui, se poate prin cunoaştere de sine, împăcare cu sine a schimba acest feedback şi implicit universul vieţii de zi cu zi.
Neînţelegând acest fenomen, omul va arunca în permanenţă vina în exterior şi niciodată nu va arunca o privire spre interiorul lui, dacă în permanenţă vina este a demonului, a karmei, a unei vrăjitorii sau „aşa a hotarât Dumnezeu”, persoana rămâne o victimă a sorţii fără a încerca să revalueze propria personalitate pentru a descoperi unde se află cu adevărat motivul pentru care acele evenimente se întâmplă.
Pentru că vorbim de eficienţa rugăciuni, este important a ne reaminti de conflictele interne, care stau la baza ineficienţei rugăciunii personale. Pentru a înţelege mai bine cum un conflict intern modelează o parte din aspectele vieţii personale vom presupune următorul caz în care o personă are un conflict puternic între o dorinţă puternică şi o frică pe măsură. Dorinţa persoanei este de a avea un partener de viaţă, ceea ce este perfect normal, totuşi împotriva acestei dorinţe se află o frică puternică de trădare, apărută în trecut în urmă unei traume cu un fost partener. Astfel, atât dorinţa cât şi frica crează în interiorul persoanei câte o tensiune conştientă sau inconştientă care este în permanenţă transmisă Divinităţii, care la rândul ei răspunde în viaţa persoanei cu un feedback proporţional cu cele două tensiuni. Astfel dacă în interiorul persoanei frica de dezamăgire, trădare este de o intensitate mai mare decât dorinţa de a avea un partener, universul va răspunde creeînd toate condiţiile necesare singurătăţii şi lipsei unui partener. Caz în care o parte a personalităţii va fi liniştită, neexistând teamă dar creeând frustrare în cealaltă parte, dorinţa fiind neîmplinită. În celalalt caz, în care dorinţa de a avea un partener depăşeste ca intensitatea teama de trădare, Divinitatea, Universul va răspunde în viaţa persoanei în cauză creeând toate posibilităţile unui parteneriat. Odată ajunsă persoana într-o relaţie de cuplu, o parte din ea va fi mulţumită, pentru că dorinţa este împlinită, în timp ce cealaltă parte va distruge liniştea sufletească manifestând teama de trădare.
Am ales acest exemplu pentru a face înţeles faptul că vointa divină este determinată de noi înşine şi suntem singurii responsabili pentru ceea ce se întâmplă cu noi şi cu viaţa noastră. Iar pentru a schimba ceva în primul rând va trebui să căutăm în interiorul nostru care sunt conflictele care blochează manifestarea în plan real al dorinţelor şi aspiraţiilor noastre.
Revenind la rugăciune şi la cazul anterior, să presupunem că persoana în cauză are frică de parteneriat de o intensitate mai mare decât dorinţa. În acest caz conflictul interior determină Universul să creeze condiţiile de singurătate, conflic de care persoana nu este total conştientă, mare parte din el manifestându-se la nivel inconştient. Totuşi persoana nu este mulţumită de starea în care se află şi recurge la rugăciune pentru împlinirea dorinţei. O rugăciune personală şi una formală după ritul religiei în care se află. Dacă până în momentul rugăciunii, impulsul transmis de persoană către Divinitate era format din tensiunea dorinţei şi tensiunea fricii, în urma rugăciunii se adaugă un element nou, intensitatea rugăciuni. Adăugând o nouă tensiune asupra divinităţii se va schimba automat rezultanta feedbak-ului din partea divinităţii, rezultatul fiind apariţia în viaţa persoanei a unor posibilităţi de parteneriat. Dacă apariţia posibilităţii de parteneriat este rezultatul rugăciuni, crearea cuplului rămâne decizia persoanei în cauză. Care conştient sau nu, cel mai adesea aflandu-se în inconştient, în cazul în care tensiunea frici este mult mai mare decât tensiune dorinţe va găsi pretexte pentru a evita întrarea într-o relaţie de cuplu.
Am prezentat un scenariu frecvent întâlnit în realitatea de zi cu zi, dar al cărui principiu se poate extinde şi în alte cazuri: familie, cariera, locuinţa, copii etc., în speranţa că fiecare va înţelege partea sa de răspundere asupra propriei vieţi. Iar dacă propria viaţa îl nemulţumeşte, fiecare este liber a căuta în interiorul lui, a găsi şi rezolva conflictele care îl impiedică să îşi realizeze ţelurile. A rămâne în etapa de a pasa responsabilitatea în stânga şi în dreapta, lucrurile nu vor evolua şi nu se vor schimba niciodată, indiferent cui atribuim această responsabilitate.
